lavender

*sigh*

Grey's, my love

So I am watching Grey's Anatomy again. I'm not counting anymore, but it's probably the sixth time. And I just realized why I liked it so much and why it helped me back then, when I was a complete and utter mess. Not than I am not anymore, just not so much.

I saw myself in Meredith. I was just like her, dark and twisty, heart'broken and miserable. And everything that happened to her affected me. And that was good. Really. Because it made me forget about my own problems.

So, yeah, it's nice watching it again. It makes me see how much I've grown. Not as much as she has, if I come to think about the fifth season, but what the hell, I've just started the second season.

By the way, I am back. I think. We'll see.

Grey's

Pentru ca nu pot sa invat inainte de un examen si pentru ca sunt agitata si nu pot sa dorm, sa citesc sau sa mananc, ma uit la cate un episod din Grey's Anatomy. Desi l'am vazut de vreo 5 ori, nu pot sa ma abtin. Ma calmeaza. Mai ales prima serie, which is my favourite of all, poate si pentru ca am vazut'o din alte motive decat pe celelalte.

See once in a while, once in a blue moon, people will surprise you, and once in a while people may even take your breath away.

...pentru ca imi plac la nebunie citatele de la inceputul si finalul episoadelor.

The Christmas Shoes

M'a mancat pe mine undeva sa ma uit la filme triste de Craciun? M'a mancat. Am plans in hohote. De fapt, nu cred ca am mai plans asa la vreun film vreodata. Adica si in timpul filmului, si dupa. The funny thing is ... as fi plans la fel de mult si daca as fi fost acasa, cu mami si tati si toti prietenii mei, which btw I really miss.

Filmul se numeste "The Christmas Shoes" si este cel mai frumos, emotionant si trist film de Craciun pe care l'am vazut vreodata.

Deprimant

Of...am tot zis ca scriu, ca am multe de povestit, de cand au venit mami si tati, am fost in Lisabona, Cabo da Roca, Sintra, Coimbra, dupa care a fost ziua mea (the mighty 20), apoi vacanta mea prelungita la Londra, la intoarcere proiecte si teste, iar azi in sfarsit am terminat. Bine, mai am 2 proiecte, dar nu pot sa spun ca reprezinta un stres, atata timp cat nu trebuie sa le prezint, ca sunt antitalent la asa ceva.

A trecut atata timp de atunci, incat parca nu imi mai vine sa povestesc. Nici poze nu am chef sa pun, ca din cele 2000 care s'au strans nu am avut timp sa selectez. Poate dupa Craciun. A, da, legat de asta, am nevoie de sugestii de filme, ca d'alea cu oameni care urasc Craciunul si il sarbatoresc mancand pizza nu am gasit, si chiar eram pregatita pentru ele, mi'am cumparat blaturi de pizza si tot ce imi trebuie. Oare cine mi'a dat ideea asta in the first place?

Toata lumea pleaca acasa, caminul se goleste, nu mai e nimeni care sa faca galagie, decat vecinii mei de deasupra, pe care, ca de obicei, ii cert cu pixul in teava de calorifer. Aveam si noi doua cuptoare cu microunde in camera comuna si acum a ramas doar unul, s'au gandit poate sa faca economie, ca tot am ramas atat de putini in camin. Si mai nou, colega mea de camera vrea sa plece pentru 2 saptamani intr'un tur prin Europa. Super. As if I wasn't lonely, now I'll also be alone.

Si, cireasa de pe tort, toate serialele mele preferate au intrat in vacanta. Grey's, One Tree Hill, Brothers and Sisters, House MD, toaaate! Asa ca probabil o sa incep iar sa ma uit la Grey's, cum fac eu cand sunt deprimata si nu imi gasesc alta ocupatie.

Pana una alta, here's a song that I can't stop listening to.

1715

"Ce mai faci? Am auzit ca ai niste examene curand si vreau sa-ti urez bafta!", imi scria o colega azi. And it made my day.

Nu ma laud cu o grupa prea grozava la facultate, nu suntem uniti, nu prea am iesit anul trecut, doar cand chiuleam si ne duceam la Motoare sau pe undeva pe langa ASE, si desi ne luam cadouri de ziua de nastere, nu s'au legat prea multe prietenii in grupa aia. Eu cel putin nu am legat prietenii de'o viata in primul an de facultate. Don't get me wrong, ma inteleg bine cu majoritatea, dar nu ne strangeam vinerea la o sticla de vodka sa ne povestim dramele personale.

Si nici nu ma asteptam sa pastrez legatura cu prea multi colegi, ca doar sunt plecata 6 luni, si fiecare are problemele sale, dar din cand in cand mai primesc cate un mail de la cineva care isi mai aduce aminte de mine si sa vezi atunci ce zambet imi rasare pe fata. Ca deh, pana una alta, mi'e dor sa ii bat la cap sa nu uite de nu stiu ce proiect sau examene si sa imi reproseze ca ii stresez cu prea multe mail'uri.

Uof.